Beneficiile jocurilor de societate în era tehnologiei moderne

Beneficiile jocurilor de societate în era tehnologiei moderne

Oct 10, 2019 Alina Diana

Ce sunt jocurile de societate?

Așa cum sugerează și denumirea lor, jocurile de societate au ca scop socializarea cu cei din jurul nostru, distracția și voia bună. Omul este o ființă ce are ca nevoie primară interacțiunea cu cei din jur, socilalizarea. Nu am fost construiți pentru a trăi singuratici, deși există și astfel de excepții, ci pentru a interacționa cu cei din jurul nostru. De când ne naștem socializăm, în primă fază cu familia, iar apoi cu alți oameni.

La modul general, jocurile de societate înseamnă o activitate competitivă între cel puțin doi jucători, bazată pe interacțiunea directă, față în față, realizată într-un timp și un spațiu delimitat, fără a avea un scop extern (de ex. obținerea unui câștig material), ci unul intern, constând în plăcerea de a se juca.

Jocurile de societate, denumite în engleză “board games”, se pot juca nu doar de copii (peste 4 ani), ci și de adulți. Aceastea pot să se bazeze pe zaruri (jocuri de noroc), pe o mutare strategică, pe îndemânare sau pe o combinație între acestea.

Jocurile de societate au o istorie îndelungată. Cel mai vechi joc din lume, Senet, a fost documentat în jurul anului 3500 Î.C.

Beneficiile jocurilor de societate

Se observă că tendințele actuale sunt de a deveni tot mai singuratici, iar acest aspect se datorează în principal importanței pe care o acordăm tehnologiei (telefoane mobile, rețele virtuale de socializare, etc). Astfel se pierde din vedere importanța interacțiunii față în față. Jocurile de societate, numite si jocuri de masă (deoarece se joacă la masă) sunt importante tocmai datorită faptului că facilitează socializarea cu cei din jurul nostru. În ultimul timp aceste jocuri au revenit la modă și chiar se joacă pe scară largă, în cafenele, la petreceri sau acasă la prieteni.

Iată cîteva motive pentru a juca jocuri de societate:

1. Apropie oamenii și întăresc relațiile, ne ajută să ne cunoaștem mai bine
2. Aduc o stare de fericire și voie bună, relaxare și destindere
3. Dezvoltă abilități de gândire, ajută la funcționarea mai bună a creierului și la reducerea riscului apariției demenței și a bolii Alzheimer
4. Ne ajută în dezvoltarea inteligenței emoționale, gestionarea emoțiilor (copiii învață să piardă fără să se supere)
5. Ne ajută să uităm de tehnologie, de telefoanele mobile și calculatoare
6. Scad stresul
7. Sporesc creativitatea, îndemânarea, răbdarea
8. Ne învață să planificăm înainte de a acționa
9. Ne fac mai dezinvolți, să vorbim mai ușor în public
10. Stimulează stima de sine
11. Stimulează capacitatea de concentrare și de atenție
12. Învață copilul să respecte anumite reguli
13. Jocurile pot învăța copilul ce este etica
14. Dezvoltă abilitățile de planificare, persistență, strategie și gândire critică
15. Ne ajută să petrecem timp de calitate în familie
16. Ne învață spiritul de echipă
17. Jocurile de societate pot învăța copilul concepte și informații noi, valoarea banilor și cum să-i gestioneze corect
18. Ajută copilul să gândească cu câțiva pași înaintea adversarului și să intuiască mișcările lui, în vederea atingerii scopurilor proprii

Topul jocurilor de societate

Jocurile de societate populare mai demult au fost jocurile de cărți (Șeptică, Poker, Kems), jocurile de noroc cu zaruri (cum ar fi table), jocuri de strategie (șah, moară), remi și multe altele.

În zilele noastre cele mai populare jocuri de societate pentru copii, dar și pentru adulți, sunt:

1. Coloniștii din Catan (+10 ani): Acest joc este un fenomen de proporții planetare. După mai bine de 20 de ani de la lansare, Catan a obținut cam toate premiile importante ale domeniului și are fani pe toate continentele. Au aparut o mulțime de extensii, iar jocul de bază a fost updatat de câteva ori. Scopul jocului este de a cuceri insula Catan, construind drumuri, așezări și orașe. Pentru îndeplinirea planurilor trebuie să fii însă un comerciant bun și trebuie să poți încheia afaceri avantajoase. Câștigă cel care acumulează 10 puncte din așezări, orașe, cărți secrete, cel mai lung drum sau cea mai mare armată.

2. Monopoly (+8 ani): Este cel mai faimos joc de tranzacții imobiliare. Cumperi, vinzi, închiriezi proprietăți. Fă înțelegeri cu alți jucători și fii atent la ofertele bune la licitații.

3. Carcassonne (+8 ani): Este unul dintre cele mai bine vândute jocuri de societate în acest moment. În sudul Franței medievale, jucătorii construiesc drumuri, orașe, mănăstiri și amenajează terenuri. Fiecare jucător are la dispoziție șapte supuși care pot fi folosiți ca tâlhari, țărani, călugări sau cavaleri, astfel aducând jucătorului puncte.

4. Activity (+8 ani): prezent și în varianta pentru juniori, acest joc se bazează pe activități precum mimă, desenat sau povestit. Ceilalți participanți trebuie să găsească cuvântul, până se scurge timpul din clepsidră.

5. Dixit (+8 ani): un joc popular la petreceri, în care un povestitor primește o carte despre care oferă indicii, iar ceilalți jucători trebuie să liciteze cu o carte, pe care o consideră cea mai potrivită. Câștigă runda cine ghicește cartea povestitorului, dar primesc puncte și cei care reușesc să-i inducă în eroare pe ceilalți.

6. Ticket to ride (+8 ani): un joc recent, foarte bine vândut la nivel mondial. Jucătorii trag în fiecare tură mai multe cărți care reprezintă perechi de orașe, între care trebuie stabilite legături cu trenul. În funcție de lungimea rutei se primesc puncte.

7. Solo (+6 ani): cel mai popular joc de cărți din lume, Solo are reguli simple și mici „capcane” care fac jocul să fie și mai palpitant, asigurând multă distracție cu familia și prietenii. Fiecare jucător primește câte 8 cărți de joc. Câștigă cel care rămâne primul fără cărți.

8. Hotel Tycoon (+8 ani): acest joc te învață cum să faci afaceri și să devii un magnat imobiliar. Cumpără titluri de proprietate și cumpără clădiri pentru hotelul tău. Pe urma intrărilor în hotel te vei îmbogăți și vei câștiga cumpărând toate hotelurile.

9. Twister (+6 ani): un joc foarte distractiv, numai bun la petreceri, Twister se joacă răsucind cursorul și așezându-vă cu mâinile sau picioarele pe cercurile colorate indicate. Câștigă jucătorul care ocupă spațiile alese de ruletă, fără a ieși din ele.

10. Saboteur (+8 ani): un joc de cărți foarte popular, în care există două roluri, miner sau sabotor. Se pornește de la începutul tunelului și trebuie săpat până la aur. Sabotorii trebuie să prevină acest lucru. Între timp au apărut diverse extensii și variante ale jocului de bază.

11. Scrabble (+8 ani): este cel mai popular joc de cuvinte din lume. Trebuie să realizezi cel mai bun cuvânt, folosind oricare dintre cele șapte plăcuțe cu litere trase aleator. Cuvântul tău trebuie să se folosească de o literă aflată deja pe placa de joc, iar scorul este dat în funcție de importanța literelor și chiar multiplicat de către căsuțele speciale aflate pe tabla de joc.

12. 7 Wanders (+10 ani): fiecare jucător este un lider al unuia dintre cele 7 mari orașe ale lumii antice, ce adună resurse, dezvoltă rute comerciale, își afirmă supremația militară, construiește clădiri și minuni arhitecturale și se dezvoltă tehnologic.

13. Pandemic (+8 ani): un joc extrem de popular în care acțiunea se desfașoară pe o hartă a lumii în care sunt evidențiate marile orașe, iar jucătorii călătoresc din oraș in oraș cu scopul de a stopa cele 4 tipuri de boli să se răspândească pe tot globul și să creeze epidemii. Scopul final al jucătorilor îl reprezintă descoperirea antidotului pentru fiecare dintre cele 4 tipuri de boli. Cheia acestui joc o reprezintă cooperarea dintre jucători.

14. Rețeaua energetică (+12 ani): un joc de strategie economică, în care fiecare jucător este un afacerist în domeniul energiei, iar scopul este conectarea a cât mai multor orașe la rețeaua energetică proprie. Jucătorii participă la licitații pentru achiziționarea de centrale. La finalul jocului, cel mai bogat afacerist câștigă.

15. Urzeala tronurilor (+18 ani) – Tronul de fier: acest joc îți deschide poarta spre atmosfera palpitantă a serialului HBO în care intriga, comploturile și trădarea sunt nelipsite. Jucătorii negociază, joacă la cacealma, înșală, șantajează și fac amenințări, folosindu‑se de orice mijloace la îndemână pentru a-și înfrânge dușmanii și pentru a revendica răsplata supremă: Tronul de Fier!

Urmează câteva luni friguroase și vom petrece cu copiii mult timp în casă, așadar o idee bună este să achiziționăm câteva jocuri de societate, petrecând astfel timp de calitate împreună. În săptămâna 14-20 octombrie vor fi reduceri speciale la jocuri, doar la BestKids .

More articles