Se apropie momentul nașteri, iar fiecare părinte își dorește să fie cât mai pregătit pentru momentul în care noul membru al familiei vine pentru prima dată acasă. Cărucior, scaun de mașină, pătuț, haine și scutece, toate sunt necesare pentru primele luni de viață. Cât de necesar este însă să cumpărăm și un balansoar? Ce model să alegem? Cu sau fără baterii? Cât timp ne va fi util? Centru de activități sau saltea? Este utilă? Pentru cât timp? Balansoarul poate fi o alegere bună în primii ani. Poate fi folosit cu succes până când bebelușul ajunge aproape de 18 kg și are avantajul de a fi ușor de transportat dintr-o cameră în alta, sau chiar afară. Iar când bebelușul crește poate fi folosit fără probleme ca fotoliu pentru cel mic. Dacă încă nu sunteți convinși de utilitatea balansoarului, sau nu știți ce să alegeți între balansoar și leagăn, am sintetizat câteva aspecte legate despre cum le alegem și la ce trebuie să fim atenți într-un articol anterior. Venim însă de această dată cu câteva avantaje ale utilizăii lor:

  • poate fi folosit încă din primele zile de viață, însă trebuie să fim atenți ca balansoarul să conțină opțiunea da a fi blocat în poziție statică.
  • poate fi folosit cu succes în timpul somnului de amiază, atunci când suntem la bucătărie sau avem treabă prin casă, putând astfel să îl supraveghem de aproape
  • conține ham de siguranță, astfel că dacă se balansează sau se mișcă, bebelușul nu riscă să cadă
  • poate conține accesorii ușor de înlăturat – categorie din care fac parte și jucăriile care dezvoltă atenția și motricitatea celui mic
  • bara de jucării este detașabilă
  • husa este ușor de înlăturat și poate fi curățată la mașina de spălat
  • balansarea poate fi manuală sau automată în funcție de plăcerea bebelușului
  • pernița suplimentară pentru cap (în cazul în care aceasta există) se poate îndepărta, odată ce nu mai este necesară
  • mișcările balansoarului imită leganatul natural al brațelor mamei, perfect pentru a calma plânsetele celui mic sau pentru un somn liniștitor

Balansoarul se adaptează fiecărei etape de creștere a bebelușului, fiind alături de el până devine …copil, oferindu-i distracție și confort! Tot în categoria de distracție și confort pentru bebeluși intră și centrele și salteaua de activitate.

Centrul de activitate conține o serie de accesorii atrăgătoare pentru cel mic, un scaun confortabil care se rotește 360 de grade, pentru a permite copilului accesul la toate activitățile. Avantajul este că înălțimea platformei este ajustabilă în 3 poziții diferite și poate fi adaptat la înălțimea copilului, învățând astfel să calce pe toată talpa piciorului. Prin urmare copilul va avea o poziție corectă și sigură chiar și atunci când crește.

Salteaua de activitate este creată special pentru ca bebelușul să descopere activități interactive prin mai multe modalități de joacă. Atunci când stă pe spate poate să se joace cu toate accesoriile și jucăriile care atârnă de arcadă, dacă aceasta există, iar când stă în funduleț poate să se joace liniștit cu toate jucăriile preferate. Salteluța ajută la dezvoltarea simțurilor vizual, tactil și acustic, datorită materialelor folosite, a accesorilor și a sunetelor pe care acestea le pot face. Un element important este ca salteaua să poată fi spălată la mașina de spălat.

Indiferent de varianta pe care o alegeți, cel mai important este ca munca dumneavoastră să se ușureze, iar bebelușul să învețe ceva nou în fiecare zi și să se simtă confortabil.

Written by Florina