Nu vi se pare ca parca ai nostri copii sunt atrasi exact de acele lucruri de care ne temem noi, parintii? Sa se plimbe singuri, sa se catere in copaci, sa umble cu cutitul, sa stea prea aproape de foc, sa urce singuri scarile desi de-abia pot merge pe loc drept… sunt sigura ca puteti completa lista cu alte si alte exemple. Si nu aveti o reactie aproape imediata sa-i avertizati „nu te urca in copac sa nu cazi!”, „lasa cutitul sa nu te tai!”, esti prea aproape de foc, o sa te arzi!” sau chiar sa-i luati de langa ceea ce percepeti ca fiind periculos si sa le interziceti sa se mai apropie de ele?

Spuneam intr-un articol anterior legat de frica copiilor si a parintilor, ca faptul de a pune eticheta de „periculos” ne determina o reactie: frica, urmata imediat de dorinta de a ne indeparta de pericol. Mai spuneam ca am exersat demult, de vreo 100.000 de mii de ani lucrul acesta si drept urmare e foarte greu sa-l controlam. Raspunsul nostru de a ne proteja copilul il simtim realmente ca fiind unul instinctiv, automat.

Cu totii, parinti, copii, bunici, prieteni suntem oameni. Si ca si oameni facem greseli, luam decizii proaste, suferim. Nu e bine sau rau ca se intampla asa. E o realitate. Uitati-va in jurul vostru. Stiti pe cineva care sa nu fi suferit niciodata? Sau care sa nu fi luat decizii proaste? Nu prea cred. E foarte important acest lucru, fiindca numai asa invatam: corectand greseli, indreptand lucruri, ne formam abilitatile necesare pentru a duce o viata buna si implinita. Copiii nostri sunt si ei oameni si urmeaza aceleasi reguli de functionare ca si noi, vor trai in aceeasi lume in care traim si noi – desi ne-am dori o lume mai buna pentru ei. Sarcina noastra de parinti nu este aceea de a-i proteja de dificultatile vietii ci de a cantari noi care vor fi consecintele anumitor actiuni ale lor pentru le permite sa faca greseli, pentru a le permite sa ia decizii proaste. Si sa le oferim tot suportul, toata dragostea si intelegerea pentru ca ei sa-si inteleaga greselile si deciziile ca fiind ceea ce sunt: niste greseli si decizii.

Ce putem inlatura din viata copiilor?

  • avertismentele (Nu te urca in copac!),
  • predictiile negre (O sa cazi si o sa-ti rupi gatul!) si
  • propriile noastre ingrijorari (Daca o sa cada?)

E o provocare pentru noi ca parinti, pentru ca practic trebuie sa luam decizia sa-i lasam pe copii sa sufere si sa ia decizii proaste atunci cand sunt mici ca sa nu fie nevoiti sa invete cum se face lucrul acesta atunci cand vor avea de luat decizii majore, de viata, a caror consecinte pot fi cu adevarat tragice.

A creste copii inspre a fi independenti, rationali, responsabili necesita adesea din partea noastra sa facem tot soiul de lucruri inconfortabile. E mai usor sa-i interzicem sa se urce in copac si 100% eficient il a-l feri de a cadea. Dar ce castiga copilul, ce invata din asta?

  • invata sa se teama sa experimenteze
  • invata sa-i fie frica
  • invata sa evite sa faca ce-i provoaca frica.

Daca insa e lasat sa se urce in copac? Nu ne va fi usor, fiindca intr-adevar poate sa cada, intr-adevar poate sa-si rupa ceva. E posibil. Dar nu probabil. Cel mai probabil e ca daca va cadea se va alege cu cateva zgarieturi si vanatai. Si ce va invata?

Ce va invata copilul din experientele lui?

  • va invata ca asta-i „cel mai rau lucru” care se poate intampla daca te urci in copac (o vanataie)
  • va invata cum sa se catere pana la un nivel acceptabil si controlabil pentru varsta lui
  • va invata sa mai exerseze ca sa o faca mai bine data viitoare

Pentru noi nu e deloc confortabil, evident, fiindca va plange, se va infuria il vor durea zgarieturile.

Va dadeam niste sugestii data trecuta despre cum sa reactionam noi atunci cand copilului nostru ii e frica. Sa stiti ca aceleasi sugestii ni se aplica si noua, parintilor cand ne e frica de „ce s-ar putea intampla” cu copilul nostru.

  • sa analizam situatia, „Oare e chiar asa periculoasa?” Care-i cel mai rau lucru care se poate intampla? Daca raspunsul e „se loveste, isi face un cucui, se zgarie” atunci lasati-l sa o faca. Daca raspunsul e „isi risca viata” atunci nu-l lasati sa o faca
  • sa o testam: daca-l lasam sa faca ceva ce nu ne e cu adevarat o amenintare la viata lui, oare chiar se vor adeveri predictiile noastre? Daca il lasam sa se catere in copac, chiar va cadea? Intotdeauna? Daca ii permit sa taie cu cutitul, 100% se va taia?
  • sa nu uitati sa trageti si concluziileUneori lucrurile par periculoase dar daca ne uitam mai bine la ele parca nu e chiar asa”.

Daca va lipsesc ideile, Gever Tulley are destule pentru toata lumea. Este specialist in calculatoare, nu are copii si e fondatorul Tinkering School, o scoala in care ii invata pe copii cum sa construiasca lucrurile pe care si le imagineaza. Nu va lasati influentati de titlul provocator de „periculos”, e vorba de lucruri cat se poate de sigure!

Va las sa il ascultati pe el intr-o prezentare care se cheama „Cinci lucruri periculoase pe care copiii ar trebui lasati sa le faca”. Ce ne sugereaza sa facem? Sa lasam copiii sa se joace cu focul, cu cutitul, sa arunce o sulita, sa dezasambleze aparate electrice si sa incalce legea 🙂 Daca nu vi se par suficiente sau va lipseste inspiratia cand va ganditi oare ce chestii „periculoase” sa mai fac cu copilul meu va recomand cu caldura sa-i cititi sugestiile.

Articol scris de Diana Tarcea, psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental cu un interes major în domeniul parentingului în toate aspectele sale. Scrie periodic pe site-ul www.parintecuminte.ro diverse articole legate de creșterea și educarea copiilor, dar și pe blogul nostru. În Cabinetul de psihologie se întâlnește cu părinți, cu copii sau cu familii, mai ales cu aceia care caută ajutor pentru problemele sau dificultățile pe care le au și care nu știu ca există soluții specializate pentru rezolvarea lor.

Sursa foto Pixabay

Written by Diana Tarcea