Sosirea pe lume a unui copil este întâmpinată cu multă emoție și bucurie de către părinți. Aceștia pot avea însă și sentimentul că nu știu cum să procedeze cu micuțul sau o senzație de teamă în primele zile cu bebelușul acasă. Nou-născutul va dormi la început foarte mult, majoritatea timpului. Dacă mămica alaptează, îi va oferi micuțului laptele la cerere.

Cu cât trece însă timpul, este mai ușor atât pentru părinți, cât și pentru copil, să-i formăm o rutină de somn, mese, joacă și băiță. Copiii care nu au o anumită rutină se pot trezi mult noaptea, necunoscând diferența dintre zi și noapte. Probabil dorm prea mult în timpul zilei sau la ore neadecvate și astfel noaptea au mai puțină nevoie de somn. Între 3 și 6 luni este momentul ideal pentru a forma o rutină de somn bebelușului. Cu cât depășim această perioadă va fi mai dificil. Formarea rutinei ar trebui să dureze aproximativ două săptămâni. Trebuie de asemenea să ținem cont de faptul că pe măsură ce copilul crește, va avea nevoie de mai puține ore de somn pe timpul zilei.

Iată cât ar trebui să doarmă un copil în funcție de vârstă. Bineînțeles că fiecare copil este unic și are propriile nevoi de somn, dar mai jos este un tabel orientativ:

VârstaSomn total (ore)Somn de noapte (ore)Somn de zi (ore)
0-2 luni16-188-97-9 (3-5 reprize)
2-4 luni14-169-104-5 (3-4 reprize)
4-6 luni14-15104-5 (3 reprize)
6-9 luni1410-113-4 (2-3 reprize)
9-12 luni1410-122-3 (2 reprize)
12-18 luni13-1411-122-3 (1-2 reprize)
18 luni – 2 ani13-14112 (1 repriza)
2-3 ani12-1410-111-3 (1 repriza)
3-5 ani11-1310-110-3 (1 repriza)
6-8 ani10-1110-110

Sursă tabel: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/cate-ore-ar-trebui-sa-doarma-copilul-meu

Ce putem face pentru a stabili o rutină pentru bebe:

  1. În funcție de necesarul de ore de somn din perioada în care se află copilul, împarte ziua în reprize și stabilește ora de culcare dorită. De exemplu, pentru un copil de 5 luni, ar fi nevoie de 14-15 ore de somn, din care 10 ore ar fi indicat să fie noaptea. Atunci ziua ar trebui să doarmă aproximativ 4-5 ore, pe care le împărțim în 3 reprize de somn. Stabilim ora de culcare de seara, de exemplu dacă va dormi la ora 21 se va trezi la ora 7 dimineața. Apoi stabilim cele 3 reprize de somn din timpul zilei, fiecare repriză de aproximaiv 90 min. De exemplu, primul somn poate fi de la 9.30 la 11, al doilea de la 13 la 14.30 și ultimul de la 16.30 la 18, lăsând mai mult timp înainte de somnul de noapte. Nu se întâmplă nimic dacă într-o repriză doarme mai mult și în alta mai puțin, se poate chiar ca unii bebeluși să aibă nevoie de mai puțin somn, iar atunci formăm rutina în funcție de nevoile lor, lăsând seara un interval puțin mai mare până la somnul de noapte, pentru a dormi mai bine noaptea.
  2. Stabilim și un program al meselor, deși este recomandat ca alăptarea să fie făcută la cerere, chiar și noaptea. Ziua, mesele le punem între reprizele de somn, iar seara, înainte de somnul de noapte.
  3. Să încurajăm copilul la joacă, între reprizele de somn. Atunci schimbăm scutecul, îi cântăm, îi vorbim, îi arătăm o jucărie potrivită vârstei și încercăm să îl menținem treaz până la următoarea repriză de somn. Acest timp este foarte important să îl dedicăm micuțului și să lăsăm alte treburi pe care le mai putem face când acesta doarme.
  4. Să ieșim afară cu micuțul de câte ori vremea ne permite. Este foarte important să îl plimbăm în aer liber, zilnic, cel puțin o oră. Asta îl va ajuta să doarmă mai bine. Vara îl putem lăsa chiar să doarmă în aer liber, pentru a se obișnui și cu alte locuri de somn, în afara pătuțului. Importantă este rutina legată de ore și nu cea de locuri. Este chiar benefic ca bebelușul să fie obișnuit cu plimbarea și cu mai multe locuri de somn. Sunt mulți părinți care călătoresc cu micuții încă din primele luni, iar aceștia nu simt un disconfort când se află într-un loc nou.
  5. Stabilește o oră regulată de baie, de preferat seara, înainte de culcare. Bebelușii iubesc băița de seară, fiind o activitate benefică pentru ei, dar ajută și la un somn mai bun noaptea. Nu este necesară baia zilnică la bebeluși, dar este o activitate pe care acestia o adoră, iar pe noi ne ajută să formăm rutina de seară a bebelușului.
  6. După băița de seară, îi oferim copilului ultima masă, iar apoi îl asezăm în pătuț, fără legănat în brațe. Îi cântăm un cântecel sau îi spunem o poveste, reducând lumina, ca să introducem atmosfera de somn. Ar putea fi de ajutor un proiector pe tavan cu o lumină difuză și melodii relaxante, iar astfel copilul va deprinde că atunci este ora de somn.
    De asemenea bebelușii se bucură foarte tare de masaj, care le dă o stare de liniștire și calmare. Masajul de seară poate fi de asemenea adăugat în rutina zilnică.
  7. Să îi spunem “Noapte bună”, în fiecare seară, atât mama cât și tata. E important să învețe că și părinții merg la somn. Chiar dacă dormim cu el în pat, să păstrăm această rutină și să îi spunem “Noapte bună”, după care să încetăm să vorbim cu el. Dacă plânge, reluăm procesul de adormire, după care îi spunem din nou “Noapte bună”.

Rutina oferă bebelușului siguranță și familiaritate, îl va ajuta să doarmă mai bine și să se dezvolte armonios, iar pe noi, părinții, ne ajută de asemenea în organizarea mai ușoară a programului zilnic, precum și la un somn mai bun noaptea. Nu trebuie să fie ceva strict și stresant, să lăsăm lucrurile să curgă de la sine, dar să încercăm să urmăm pașii de mai sus și să vedem cum îi adaptăm nevoilor copilului nostru. De multe ori rutina noastră s-ar putea să nu funcționeze. Dacă copilul este bolnav sau îi cresc dinții, s-ar putea să se trezească mai mult noaptea și să fie mai obosit ziua. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare și să ne gândim că este doar o etapă care va trece. E important să oferim bebelușului atenție și căldură, să îl luăm în brațe când are nevoie, să nu îl lăsăm să plângă. Rolul nostru este să-l ajutăm să se liniștească, nu să îl lăsăm singur. Cu multă dragoste și atenție vom crește copii sănătoși și fericiți.

Written by Alina Diana
Mulți afirmă ca în viața mea totul se invârte în jurul copiilor. Și nu greșesc prea mult. Lucrez la un site cu produse pentru copii si sunt mămica a două fetițe minunate, dornică de a învața în permanență lucruri noi despre copii. Așadar aș vrea să împărtășesc cu voi frumoasa experiență de a fi părinte, să învățăm împreună și să venim și în ajutorul viitorilor părinți.