Folosirea premergătorului este un subiect foarte dezbătut, mulți părinți fiind împotriva unui astfel de accesoriu. Alți părinți consideră că premergătorul este de un real ajutor, atunci când te afli singur cu copilul și ai avea nevoie de 5-10 minute să pregătești masa, să speli hainele etc.

În unele țări premergătorul a fost interzis datorită accidentelor petrecute în el. În România, premergătorul este acceptat și chiar folosit pe scară largă. În ultimii ani, medicii au început să aibă reticențe în recomandarea lui, datorită, în principal, folosirii incorecte de către părinți.

Cum folosim corect premergătorul?

Important este ca atunci când folosim premergătorul să nu lăsăm copilul nesupravegheat, pentru că ar putea să cadă sau să tragă diverse obiecte pe el. De asemenea nu este recomandat să îl uităm cu orele în premergător, 10-15 minute fiind suficiente pentru a-l distra. Dacă îl folosim cum trebuie, premergătorul ar putea fi un real ajutor pentru părinți. În reprize scurte și în permanență supravegheat, un premergător de calitate ar putea asigura câteva minute de distracție copilului și puțin timp pentru a face câteva treburi casnice. Copilul nu trebuie așezat în premergător decât atunci când stă bine în șezut și are dorința de a merge în picioare. Mare atenție și la scări, premergătorul trebuie folosit doar pe suprafețe drepte, fără acces la scări. De asemenea, să nu uităm că prin oferirea acestui accesoriu, oferim copilului și libertate de mișcare. Ar fi indicat să ptotejăm colțurile meselor sau piesele de mobilier ascuțite, precum și prizele. Mare atenție la rafturile cu diverse medicamente sau substanțe periculoase, să nu se afle la îndemâna copilului. Cel mai indicat ar fi să folosim premergătorul doar într-un spațiu special amenajat pentru copil.

Premergătoarele nu ajută copilul să meargă mai repede. S-a demonstrat că ele nu au o influență asupra dezvoltării motorii a bebelușului. Unii copii ar putea chiar să meargă mai anevoios dacă folosesc premergătorul, deoarece devin mai “leneși”, pentru că le este mai comod așa.

Ca să alegem un premergător de calitate, ar fi recomandat să urmărim câteva aspecte:

  • premergătorul să fie stabil, să nu se răstoarne ușor
  • să dispună de centuri de siguranță
  • scaunul să fie reglabil pe verticală, ca să îl putem ajusta înălțimii copilului
  • husa să fie dintr-un material de calitate, astfel încât copilul să nu transpire, și detașabilă, pentru a o putea spăla ușor
  • greutatea suportată de premergător să fie cât mai mare
  • optați pentru premergătoare cu un sistem special de reducere a vitezei, montat pe roți
  • să aibă marginea de cauciuc, pentru atenuarea șocurilor
  • roți de calitate, dacă se poate din cauciuc sau silicon

O alternativă mai sigură ar putea fi premergătoarele fixe. Copiii se pot bucura de jucăriile de pe ele și pot face diverse activități, legănare sau rotire, fără a se deplasa din locul unde îi lăsăm. De asemenea putem opta pentru modele multifuncţionale, ce pot fi folosite atât ca și premergător, cât și ca leagăn, maşinuţă de împins şi centru de activități.

În perioada 7-13 octombrie la BestKids va fi săptămâna premergătoarelor. Dacă considerați că un astfel de produs vă poate fi de ajutor, vă invităm să alegeți un produs de calitate și să profitați de reducerile oferite la premergătoare.

 

  • Premergator cu Activitati, Pret: 239,90 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Imbunatateste balansul, coordonarea si abilitatile motorii in timp ce copilul invata sa impinga jucaria. Incurajeaza dezvoltarea fizica copilul invata sa se intinda, sa stea in pozitia sezut si sa se ridice in picioare.

  • Premergator Helicopter 2018, Pret: 158,80 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Premergatorul este dotat cu 4 roti si 6 opritoare de siguranta la marginea scarii (eurobaza), in conformitate cu normativele europene in vigoare. Inaltimea ajustabila in 3 trepte, in functie de inaltimea bebelusului.

  • Premergator 3 in 1 Hip Hop, Pret: 349,00 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Panou educational, o serie de surprize il asteapta pe micul explorator: inele gingivale, butoane si multe alte elemente miscatoare.

  • Premergator Adept, Pret: 159,00 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Ajustare confortabila a inaltimii scaunului la inaltimea copilului: asigura contactul corect al picioarelor copilului cu solul.Roti fata pivotante: faciliteaza manevrarea usoara.Opritori din cauciuc: previn intrarea pe teren denivelat sau caderea de pe trepte.

  • Premergator Speeder, Pret: 299,00 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Confortul plimbarii este garantat de sezutul comod si de spatarul ergonomic. In momentele de odihna, se va delecta cu panoul cu melodii si lumini captivante. Garanteaza pozitionarea corectă a spatelui – asigurata de scaunul captusit, cu spatar ergonomic.

  • Premergator Cootons 2 in 1 Verde, Pret: 209,00 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Manerul premergatorului are o inaltime ideala, chiar daca copilul nu il va putea prinde, se va sprijinii de el si astfel nu va cadea. Premergatorul este dotat cu o frana practica care va impiedica ca acesta sa se rastoarne.

  • Premergator Walky Red, Pret: 169,43 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Premergatorul Walky le va permite bebelusilor sa adopte o pozitie anatomica corecta. Ofera siguranta maxima, parintele avand control asupra directie de mers. Include ham de siguranta pentru bebelus. Reglabil pe inaltime. Potrivit atat pentru interior cat si exterior. Pliabil.

  • Premergator Happy, Pret: 192,00 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Premergatorul este dotat cu 4 roti si 6 opritoare de siguranta la marginea scarii (eurobaza), in conformitate cu normativele europene in vigoare. Inaltimea este ajustabila in 3 trepte, in functie de inaltimea bebelusului.

  • Premergator Leagan Bambi, Pret: 229,00 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Acest premergator are posibilitatea de transformare in leagan, prin rabatarea a doua laterale ale bazei.Are inclus un panou cu lumini si jucarii muzicale, ce functioneaza pe baterii AA 1.5V ( bateriile nu sunt incluse in pachet).

  • Premergator W1224CE, Pret: 240,00 lei
    on December 4, 2020 at 11:02 am

    Este dotat cu jucarie distractiva. Premergatorul este ajustabil pe inaltime in 3 pozitii. Dotat cu 4 roti oferindu-i copilului o mai buna siguranta. Prevazut cu 4 picioare laterale de siguranta pentru evitarea caderii pe scari.

Written by Alina Diana
Mulți afirmă ca în viața mea totul se invârte în jurul copiilor. Și nu greșesc prea mult. Lucrez la un site cu produse pentru copii si sunt mămica a două fetițe minunate, dornică de a învața în permanență lucruri noi despre copii. Așadar aș vrea să împărtășesc cu voi frumoasa experiență de a fi părinte, să învățăm împreună și să venim și în ajutorul viitorilor părinți.