Școala altfel este programul dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare care poate include activități culturare, tehnico-științifice, sportive, de educație pentru sănătate, democrație, sau ecologică și de protecție a mediului. BestKids încurajează implicarea și dezvoltare copiilor în activități practice prin care să își descopere pasiunile și să învețe ceva nou în fiecare zi.

Învățare prin joacăÎn această săptămână copii au o deschidere mai mare din partea comunității pentru implicare în diferite activități, care îi încurajează să participe la ateliere de teatru, muzică și dans, să se implice în proiecte în comunitate, curățenie, ecologie și plantări. Sunt încurajate dezbaterile și implicarea socială, dezvoltarea creativității și a imaginației, dar și descoperirea pasiunilor și implicare în dezvoltarea lor.

Pentru că susținem dezvoltarea copiilor, atât recreativă, cât și personală și profesională, avem o serie de jocuri și accesorii potrivite pentru toate vârstele, și pe care le puteți găsi în site.

ExplorareChiar dacă în această săptămână preșcolarii și școlarii se bucură de activități altfel, chiar și acasă pot învăța lucruri noi și pot fi implicați în mici proiecte. Ei pot da o mână de ajutor la bucătărie, să învețe ce înseamnă mâncarea sănătoasă, cum se gătește și cât de ușor e să prepari un mic dejun sau o cină delicioasă. Copii pot ajuta chiar și la grădinărit, unde pot învăța despre ecologie, despre plante și cum cresc acestea. Oricărui copil îi va face plăcere să se joace în iarbă, să planteze o floare și să o ude pentru a vedea ulterior cum crește. Încurajarea sportului este esențială. Astfel că ei pot fi încurajați să învețe să se dea cu bicicleta, rolele sau trotineta, pot descoperi sporturi noi sau pot ieși alături de prieteni și familie în parc, la joacă.

Și copiii mai mici pot fi implicați în activități educative speciale în această săptămână. Pot învăța despre vietăți, despre natură, despre animale și plante care cresc în jurul lor. Literele și numerele pot fi învățate prin jocuri amuzante, iar poveste de seară poate avea o notă educativă – despre prietenie și familie.

În această săptămână orice activitate se poate transforma într-un proces educativ, în care educația formală face loc celei nonformale, în care învățăm prin acțiune, ne jucăm și descoperim lumea, altfel.

Written by Florina