Ziua copilului, numită și Ziua internațională a copilului, este o sărbătoare pentru copii, care este celebrată la date diferite în funcție de țară. Ziua Copilului a fost menționată pentru prima oară la Geneva, în august 1925, când a avut loc Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor. Multe guverne au introdus după acest eveniment Ziua Copilului.
În foarte multe țări ziua copilului se sărbătorește pe 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, în anul 1958. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date. Ziua de 1 iunie este considerată ca fiind ziua copilului în România, Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, China, SUA, precum și în alte state.