Sporturile de iarnă la copii. De ce avem nevoie și cât investim.

Sporturile de iarnă la copii. De ce avem nevoie și cât investim.

Jan 29, 2019 Alina Diana

Copiii adora iarna și mai ales zăpada. Ei așteaptă un an întreg o partidă de bulgăreală sau o tură cu săniuța. Iarna are farmecul ei și e sănătos să profităm de aerul curat, să ieșim zilnic afară cu copiii.

Pentru a ne bucura de iarnă, în primul rând va trebui să investim în echipamentul de iarnă. Să alegem haine impermeabile și cât mai rezistente la frig. Aici prețurile pot varia în funcție de marca aleasă. Avem nevoie de 3 straturi de haine, cel de bază (stratul care vine în contact cu pielea și care trebuie să fie termic, din material care elimină transpirația), stratul intermediar (eventual un polar sau „fleece”) și stratul exterior (geacă și pantalon care se recomandă a avea o impermeabilitate cât mai mare, peste 10000 mm). Pe cap, pentru siguranță, ar trebui să purtăm cască de protecție, sub care se folosește o cagulă din material cât mai bun. În picioare, vom avea nevoie de șosete groase, cizme de zăpadă, clăpari sau boots (la snowboard). Pentru mâini, vom avea nevoie de mănuși rezistente la frig și umezeală. Toate aceste echipamente pot costa între 400 și 2000 de lei (sau peste). Varianta ieftină o găsiți la Decathlon, iar varianta mai scumpă, la magazine de specialitate, care au haine de la diverse firme de renume (Columbia, Northfinder, Salomon etc.).

După ce am asigurat copilului și părintelui echipamentul necesar, cel mai simplu ar fi să investim într-o săniuță. Copiii se pot da pe sanie de la vârste fragede, încă de când stau singuri în șezut (7-9 luni). Pentru început vom folosi săniuțe speciale , cu scăunel și centură și nu ne aventurăm pe dealuri periculoase, ci tragem mai mult sania pe loc drept sau pe pante ușoare. Pentru copiii mai mărișori, săniuța asigură distracția garantată și, dacă avem noroc de o iarnă bogată în zăpadă, o putem folosi pe orice delușor, chiar și aproape de casă. O sanie bună poate costa mai mult, dar are avantajul de a fi folosită mai mulți ani și de mai mulți copii. Dacă nu avem bani de investit într-o sanie, copiii pot improviza diverse obiecte care alunecă pe zăpadă (colaci, pungi, capace etc), dar acestea nu oferă siguranță și se pot întâmpla accidente, mai ales dacă se joacă nesupravegheați.

Un sport de iarnă care a căpătat amploare în zilele noastre este schiul . Încă de la vârste fragede (2-3 ani), părinții pasionați la rândul lor de acest sport, încearcă să le insufle și celor mici pasiunea pentru schi. Este un sport de iarnă practicat de foarte mulți copii la nivel de amatori, însă schiul de performanță nu îl poate practica oricine, datorită investiției mari în echipament și antrenamente, precum și insuficiența pârtiilor potrivite pentru antrenamente în România. O oră privată cu un instructor de schi costă în jur de 100-130 RON în România și peste 50 de euro în Austria sau Elveția . Se organizează și diverse tabere de schi, cu mai mulți copii, iar pe ansamblu costurile sunt mai mici pentru ora de schi. Prețul la transportul pe cablu este de asemenea ridicat și diferă în funcție de lungimea pârtiilor și modalitatea de urcare (teleski, telescaun, telegondolă). Copiii care practică acest sport, chiar și la nivel de amatori, au nevoie de schiuri, clăpari, bețe, cască de protecție și ochelari. Echipamentul poate fi destul de costisitor, mai ales dacă este cumpărat nou. O pereche de schiuri performante pleacă de la 600-700 de lei şi ajung să coste chiar şi 3.000 de lei. Clăparii pot costa între 300 şi 1300 de lei, iar beţele aproximativ 50-150 de lei. Având însă în vedere că numărul piciorului unui copil este în permanentă schimbare, precum și faptul că până învață să schieze s-ar putea să strice echipamentul, cine nu vrea să investească foarte mult, poate să-l achiziționeze second-hand. Prețurile vor fi considerabil mai mici.

Un sport de iarnă foarte la modă printre adolescenți este snowboardingul. După ce copilul mai crește, (7-8 ani) îl putem îndrepta către acest sport. Va avea nevoie de placa de snowboard și niște ghete speciale (boots). O placă bună poate costa între 1000 și 3000 de lei, dar și aici putem economisi niște bani dacă o achiziționăm la mâna a doua. Ghetele pot costa între 500 și 2000 de lei sau chiar mai mult. Echipamentele se pot și închiria, la prețuri între 30 și 100 de lei pe zi, depinde de pârtiile pe care schiem.

Tot de la vârste destul de mici putem încerca să ducem copilul la primele lecții de patinaj (4-6 ani). Deși la început s-ar putea să fie speriat de căzături, în cele din urmă va ajunge să iubească senzația de alunecare pe gheață. Pentru a practica acest sport vom avea nevoie de patine de calitate, care nu costă foarte mult. La Decathlon prețurile încep de la 70 de lei și pot ajunge până în jur de 200 de lei, iar o cască de protecție costă în jur de 40 lei. Nu este un sport foarte scump dacă este practicat la nivel de amator. O lecție poate costa în jur de 20 de lei/oră cu intrare inclusă. Dacă însă ne dorim practicarea patinajului de performanță, trebuie avute în vedere condițiile nefavorabile de a practica acest sport la noi în țară. Din păcate în România nu sunt destule patinoare, iar cele acoperite, care pot fi folosite în orice sezon, există într-un număr extrem de limitat. Singurul patinoar olimpic din București a fost închis la începutul anului 2013 din cauza datoriilor uriașe la utilități. Bucureștiul este singura capitala europeană fără patinoar olimpic. De aceea, antrenamentele de performanță pentru patinaj artistic și hochei sunt foarte dificil de realizat. Patinajul artistic de performanță nu este nici un sport ieftin, doar patinele ajungând la 2000 de euro.

Putem alege orice sport de iarnă dorim pentru copilul nostru, doar să profităm de iarnă și de beneficiile ei. Sportul ajută foarte mult menținerea sănătății, cu atât mai mult cu cât este practicat în aer liber. Așadar, haideți la zăpadă, la schi, patinaj, snowboard sau chiar și cu săniuța. Iarna nu mai durează mult!

Săniuțe și alte articole de iarnă gasiți și aici .

More articles