Anul 2020 a fost un an deosebit. Pandemia cu virusul SARS-CoV-2 a afectat întreaga planetă, din toate punctele de vedere, economic, sanitar, educațional etc. Școlile au fost închise în majoritatea țărilor. În România copiii stau acasă din luna martie. Acest lucru are un impact enorm atât asupra copiilor, cât și asupra părinților, care au fost forțați de împrejurări să stea atâtea luni acasă. Lipsa socializării și a activităților școlare, plictiseala, statul în casă, stresul cauzat de frica îmbolnăvirii, au transformat mult copiii în această perioadă. Părinții, pe lângă găsirea unei soluții de a-și continua acivitatea profesională de acasă, au fost nevoiți să găsească și modalități de a ajuta copiii să treacă mai ușor peste această perioadă, precum și de a menține în siguranță întreaga familie.