Încă din primii ani de viață ai copilului începem să ne gândim la un sistem de educare pentru acesta, să conturăm în linii mari metoda pe care vrem să o adoptăm. Fiecare părinte este unic, prin urmare, ideile fiecăruia sunt foarte variate, dar cu siguranță fiecare își dorește ceea ce e mai bine pentru copilul său. Mulți părinți nu sunt complet informați cu ceea ce există la ora actuală în România, în ceea ce înseamnă metoda educațională. Pe lângă sistemul clasic de învățământ există și sisteme alternative, cum este cel Montessori, Waldorf sau Step by Step. Pe lângă acestea, începe să prindă contur și homeschooling-ul, ca formă de educație pentru copii.