Călătorind cu copiii

Călătorind cu copiii

Feb 22, 2024 Alina Diana

Pentru mulți dintre noi călătoriile reprezintă un hobby, o pasiune, o modalitate frumoasă și interesantă de a petrece timpul liber. O excursie reușită, făcută pe cont propriu, presupune însă un pic de organizare, un pic de timp pentru a ne informa cât mai bine despre locul unde vrem să mergem, ce putem vizita, un studiu al ofertelor de bilete de avion, să alegem opțiunile adecvate de cazare etc.

Ce ne facem însă când, în calea aventurii noastre intervin copiii?

În momentul în care au copii, mulți părinți sunt cuprinși de o oarecare groază de a mai porni în aventuri cu cei mici. Ce o să mănânce copilul, cum o să fie drumul, o să reziste atâtea ore în mașină/avion? Sunt întrebări care îi pot face de multe ori să prefere sa rămână acasă decât să facă față situațiilor neprevăzute sau să aleagă o variantă de vacanță All Inclusive, fără prea multă bătaie de cap.

Sunt însă și părinți care iubesc aventura și nu contează câți membri noi are familia, ei nu renunță la împlinirile pe care le oferă călătoriile. Aceștia privesc fiecare excursie cu copiii ca pe o experiență unică pe care o oferă viața și așteaptă cu nerăbdare să organizeze o nouă aventură.

În realitate, în ziua de azi nu este foarte greu să organizezi pe cont propriu o vacanță reușită cu copii, având la dispoziție internetul cu toate informațiile necesare.

Mai întâi ar trebui să stabilim 3 aspecte importante:

1. Bugetul de care dispune familia

2. Dacă călătorim cu mașina sau cu avionul

3. Cât de lungă să fie vacanța noastră

Dacă bugetul este mai mic, sub 1000 de Euro, probabil și vacanța va trebui să fie mai scurtă. Se poate organiza cu un buget redus o excursie de câteva zile cu mașina prin țară. Din fericire avem o țară foarte frumoasă, cu multe lucruri de văzut, cu peisaje frumoase și, chiar și cu copiii, sunt multe opțiuni de a petrece timpul în natură: iarna la săniuș sau schi în stațiunile montane, vara la mare sau în drumeții la munte. Delta Dunării este o zonă superbă unde în ultimul timp au apărut multe pensiuni și hoteluri foarte potrivite pentru copii, cu piscine, locuri de joaca etc. În Maramureș nu putem rata o plimbare cu Mocănița, care cu siguranță îi va încânta pe copii. În salinele de la Praid și de la Turda, copiii se pot juca, iar sarea din interior ajută și la îmbunătățirea sănătății. Putem vizita orașe precum Sibiu, Alba Iulia, Sighișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Iași etc. cu centre istorice foarte frumoase.

Cu un buget între 1000-2000 Euro, o familie cu unu-doi copii poate călători undeva în Europa, chiar și cu avionul. Biletele de avion și cazările sunt mai ieftine în extra-sezon, dar chiar și în sezon poți face economii serioase dacă planifici excursia din timp, urmărești ofertele la bilete de avion și alegi cazări rezonabile ca preț. Cu cât te hotărăști mai din timp, cu atât mai mare vei putea face economia.

Cu un buget mai mare, de peste 2500 euro, deja ne putem avânta pe un alt continent.

Călătoria cu mașina

Dacă alegem sa călătorim cu mașina, trebuie să reținem că drumurile lungi sunt obositoare pentru copii. De aceea pauzele dese sunt binevenite. Nu e recomandat să ținem copiii în mașină mai mult de 5-6 ore pe zi. De asemenea, este obligatoriu ca atât în țară, cât și în afara ei, copiii să călătorească în scaune auto potrivite vârstei. Pregătiți-vă de drum și alegeți un scaun cât mai confortabil și sigur pentru copilul dvs. Viața lor este cea mai importantă.

Călătoria cu avionul

În avion, la majoritatea companiilor aeriene low cost, este permis transportul gratuit a unui cărucior sau scaun auto. Căruciorul poate fi format din cadru și scoică, însă scaunele auto pentru vârste mai mari se transportă în locul căruciorului. Cel mai bine ar fi totuși să studiați de fiecare dată condițiile de călătorie la compania aeriană cu care urmează să zburați. Dacă zborul este lung, nu uitați să va înarmați cu multe jocuri pentru copii, cărticele de colorat sau de citit.

Va dorim călătorii cât mai ușoare și relaxante alături de cei mici!

În cele ce urmează dorim să vă venim în ajutor cu câteva linkuri de produse utile în călătoriile dvs.

1. Scaune auto pentru toate categoriile de vârstă

2. Cărucioare ușoare pentru călătorii

Recomandare personala: cel mai ușor cărucior care pliat este cât o poșetă și poate fi transportat și ca bagaj de mână în avion.

3. Jocuri pentru copii

Câteva exemple de jocuri utile în călătorii:

https://www.bestkids.ro/p-30134-joc-de-potrivire-familia-ursuletilor.aspx

https://www.bestkids.ro/p-30882-set-magnetic-sa-o-imbracam-pe-maggie-leigh.aspx

https://www.bestkids.ro/p-33737-set-stampile-caluti.aspx

https://www.bestkids.ro/p-25587-sabloane-pentru-desen.aspx

https://www.bestkids.ro/c-374-jocuri-iq.aspx

4. Cărți de colorat – câteva exemple:

https://www.bestkids.ro/p-40058-ghiceste-si-coloreaza-4-ani.aspx

https://www.bestkids.ro/p-32071-coloram-nr2-imagini-din-povesti.aspx

https://www.bestkids.ro/p-31953-girl-club-carte-abtibilduri-fashion.aspx

https://www.bestkids.ro/p-10528-travel-sticker-book-carte-activitati-cu-abtibilduri-pentru-calatorie.aspx

More articles