Amintiri unice ale bebelusului tau

Amintiri unice ale bebelusului tau

Apr 14, 2011 Gabriela

Dacă există un lucru pe care nici o proaspătă mămică nu şi-ar dori vreodată să-l piardă, acesta este amintirea primului an de viaţă al bebeluşului ei. Emoţia sarcinii, miracolul naşterii şi apoi zilele pline de grijă şi dragoste… zile ce trec nedrept de repede! Toate lasă în urmă amintiri speciale, pentru care am avea nevoie de mii de sertare ale minţii, în care să le aranjăm frumos… Căci nu există limite pentru ceea ce o mamă simte atunci când e vorba de bebeluşul său şi de minunea de a-l vedea crescând, zi după zi, alături.

Primul zâmbet, primul joc în doi, primul dinţişor, primii paşi… iată amintiri pe care încercăm să le păstrăm cu grijă atât în memorie, cât şi în albumele foto pline cu sute de fotografii ale copilului nostru. Apoi cutiuţele cu suveniruri: testul de sarcină pozitiv, imaginea primei ecografii, brăţara de la maternitate, botoşeii de la botez, prima jucărie… ce poate fi mai frumos decât să ne reîntoarcem în timp, ori de câte ori ne cuprinde nostalgia şi simţim nevoia rememorării poveştii de dragoste dintre noi şi copiii noştri, ţinând în mâini toate aceste obiecte atât de speciale!

Şi care dintre noi, părinţi, rude sau prieteni, n-am  simţit emoţia primei strângeri în palmă a unei mânuţe fragile şi atât de delicate… şi n-am zâmbit, fermecaţi, la vederea tălpilor minuscule ale bebeluşului nostru?

Cu ani în urmă, văzusem într-o revistă adusă din străinătate o reclamă la un produs destinat familiei, care mi s-a părut extraordinar: kit-uri speciale pentru a păstra mulajul mânuţelor şi picioruşelor copiilor din familie. Mi-a rămas în minte ca fiind unul din lucrurile cele mai frumoase pe care le poţi face pentru a păstra amintirea proporţiilor minuscule ale bebeluşului tău şi mi-am dorit ca atunci când voi deveni mamă, cândva, să mă pot bucura şi eu de asemenea amintiri…

Acel “cândva” a venit şi iată-mă mamă a două fetiţe minunate, cu mânuţe delicate şi tălpi asemenea, pe care cu bucurie le-am amprentat şi înrămat! Am fost atât de încântată de originalitatea acestui produs, încât l-am oferit – la rândul meu – cadou tuturor prietenelor mele cu copii, profitând de orice ocazie festivă la care am participat.

Din fericire, nu mai avem nevoie acum de reviste aduse din străinătate, pentru a descoperi lucruri frumoase pentru copiii noştri… Baby Art ne oferă o colecţie de produse speciale pentru amprentarea şi înrămarea mânuţelor şi picioruşelor celor mici, dar şi a burticii mamei, în timpul sarcinii. Fabricate în Belgia, produsele Baby Art oferă o siguranţă maximă la utilizare, materialele folosite fiind 100% sigure pentru pielea bebeluşului sau a mamei, iar ramele sunt confecţionate din lemn natur.

Cu Baby Art Hand and Footprint puteţi realiza amprentele mânuţei şi a picioruşului bebeluşului dumneavoastră, care se vor înrăma într-un suport cu 3 locaţii, câte unul pentru cele două amprente şi unul pentru fotografia copilului, în format 13cmx18cm.  Asemănător unei plastiline, materialul de amprentă necesită o scurtă frământare înainte de utilizare. Piciorul sau palma bebeluşului se apasă ferm pe suprafaţa imprimabilă; aceasta se decupează ulterior în forma dorită şi se lasă la întărit timp de 4-5 ore, după care se poate monta în ramă, alături de fotografia preferată a bebeluşului.

Baby Art Sculpture Kit vă oferă posibilitatea realizării unei amprente 3D a mănuţei sau piciorului bebeluşului. Puteţi deveni sculptori pentru o zi, jucându-vă cu copilul dumneavoastră! Materialul de amprentă se omogenizează cu apă, timp de 20 de secunde, într-un vas încăpător. Piciorul sau mâna copilului este apoi introdusă cu grijă în compoziţie, pentru a obţine forma dorită. După ce materialul s-a solidificat, în urma rămasă se toarnă materialul plaster din kit. La final, după desfacerea materialului exterior,  se obţine un mulaj 3D al mânuţei sau piciorului bebeluşului, care se montează pe suportul de susţinere, conform instrucţiunilor detaliate din kit.

Pentru mămicile în devenire, care doresc să păstreze o amintire specială din timpul sarcinii, există pachetul Baby Art Belly Kit , cu care puteţi realiza o minunată amprentă a burticii. Aceasta o puteţi apoi desena, colora sau decora după dorinţă. Veţi avea parte de un moment minunat minunat în doi, realizarea amprentei burticii fiind o expresie de iubire şi tandreţe atât faţă de viitoarea mamă, cât şi pentru minunea din burtica ei. Puteţi celebra, în acest fel, momentul naşterii şi scurgerea celor 9 luni de sarcină, atât de speciale în viaţa dumneavoastră!

Totodată, kiturile de amprentare Baby Art sunt cadouri minunate şi pline de suflet, potrivite oricărei ocazii, fie că doriţi să sărbătoriţi vestea venirii pe lume a unui copil, sau că participaţi la botezul acestuia, la una din aniversările sale sau pur şi simplu doriţi să oferiţi un cadou original, de Sfintele Sărbători. Oferiţi-le celor dragi  bucuria de a-şi înrăma cele mai frumoase amintiri!

More articles