Calendarul de Advent – un must have al sezonului

Calendarul de Advent – un must have al sezonului

Dec 07, 2015 Florina

Am descoperit în acest weekend un calendar care poate transforma momentele de pregătire pentru Craciun în adevărate clipe de fericire alături de cei dragi. C alendarul de Advent . Știați că există chiar și pentru copii un astfel de calendar?

Calendarul de advent e un calendar apărut în secolul 19, în Germania, cu scopul de a ajuta copiii să înțeleagă mai bine câte zile au mai rămas până la Crăciun. Acesta conține 24 de zile, reprezentate cât mai divers, numărătoarea începe cu data de 1 Decembrie, și se încheie în Ajunul Crăciunului. În primele astfel de calendare, zilele erau reprezentate sub formă de linii, scrise cu cretă, linii care cu fiecare zi puteau fi șterse. Acum există o varietate de modele și idei de reprezentare a calendarului. Poate fi fabricat din material textil, lemn sau carton, cu tot soiul de accesorii, totul ține de creativitate, de imaginație.

Ce e mai interesant decât calendarul propriu zis, e ideea de activități pentru fiecare zi. 1 Decembrie poate fi mersul la paradă, 5 Decembrie, pregătirea ghetuțelor, iar cu cât ne apropiem de Crăciun, pot exista activități precum cititul poveștilor tematice, împodobitul bradului, coacerea covrigeilor și a prăjiturilor, a cozonacilor, sau oferirea de cadouri celor mai puțin norocoși la care Moșul nu ajunge întotdeauna.

Partea frumoasă e că până și copiii pot avea parte de propriul lor Calendar de advent de la Lego . Mai sunt un pic mai bine de 2 săptămâni rămase până la Craciun, iar Calendarul Lego City are 24 de surprize pregătite pentru fiecare zi. Îl poți întâlni pe Moș Crăciun, poți decora brăduțul și chiar să construiești un om de zăpadă. E un calendar palpitant plin de minifigurine interesante: Moș Crăciun, polițist, pungaș, băieți și fetițe, dar și un chioșc cu patine, un avion sau un turn cu ceas. Iar în Calendarul Lego Friends poți construi satul perfect de iarnă din mijlocul orașului, cu câte o piesă adăugată în fiecare zi, fie că sunt accesorii pentru sporturile de iarnă, prăjituri sau bomboane de Crăciun.

More articles