Unii dintre noi avem ochi caprui, altii albastri. Unii suntem mai inalti, altii mai scunzi. Unor copii le lipsesc dinti, altora (inca) nu. Unii au parul blond, altii saten, roscat sau brunet. Unii au pielea alba, altii o au neagra, maslinie, galbena. Unii sunt români, altii sunt englezi, americani, danezi sau chinezi. Suntem diferiti, fara doar si poate, in atat de multe aspecte. Daca unele aspecte ale diversitatii le acceptam mai usor, altele le acceptam mai greu. Cum le transmitem copiilor o atitudine deschisa fata de diversitate? Cum le transmitem copiilor toleranta, intelegerea si acceptarea diferentelor dintre oameni?
Diversitatea lumii in care traim e o obiectivitate. Modul in care ne raportam insa la aceasta diversitate e unul subiectiv . Unii dintre noi celebram diversitatea, altii o respingem. Si aceasta atitudine fata de diversitate exista la toate varstele – de la copilul de 2 ani care arata dezgustat cu degetul inspre buba unui alt copil, la copilul de 5 ani care râde de colegul lui caruia ii lipseste un dinte, la adultul de 35 de ani care intoarce dezgustat capul in cealalta directie daca intalneste o persoana de nationalitate roma, la bunica de 65 de ani care nu-si lasa nepotul sa se joace cu “nespalatii aia”.
Diversitatea exista, atitudinea fata de diversitate o construim fiecare dintre noi.
Nu exista nicaieri scris ca “e mai bine sa fii alb decat negru sau rom”. Nici ca “e mai bine sa fii inalt decat scund”. Ce exista insa e intelegerea tacita ca “e mai bine” sa fii frumos/ inalt/ alb/ bogat. Stereotipurile de altfel asa se formeaza: tacit. Nu ne gandim prea mult ca “handicapatul acela” e un om care are un handicap si astfel construim categoria “handicapati” . Nu ne gandim ca un copil care este retras poate e un copil care sufera de anxietate , il punem mai bine la categoria “papa-lapte” sau “fricos” . Nu ne gandim ca un copil care nu reuseste sa stea locului in timpul orelor poate sufera de ADHD , il punem in categoria “nesimtit” . Lista poate continua cu alte si alte categorii, care transmit in esenta un singur lucru: Tu faci parte dintr-o categorie “rea”, iar eu, nefacand parte din acea categorie sunt “bun”.
Desigur, fiecare are dreptul sa isi aleaga atitudinea pe care o doreste, dar v-as incuraja sa tineti cont de faptul ca in ziua de azi granitele sunt extrem de maleabile – intre teritorii, intre discipline, intre oameni. Traim vremuri in care am devenit conectati unii cu ceilalti, in care informatiile circula peste granite si peste limbile vorbite. In care daca ceva e valoros nu mai conteaza daca a fost inventat de un alb sau de un negru, de un om bogat sau de un om sarac. Traim intr-o lume deja diversa care va deveni si mai diversa pe masura ce va trece timpul. La ce anume ar folosi stereotipurile, categoria “esti altfel, prin urmare esti rau” si atitudinea negativa fata de schimbare?
Cand vine vorba de diversitate, cred ca multor parinti le vine mai usor sa cultive o atitudine deschisa in fata ideii de nationalitate, de culoare a pielii, de culoare a parului sau chiar de statut social si financiar. Ce se intampla cu atitudinea fata de diferente mai subtile cum e atitudinea fata de boala mentala , fata de problemele de comportament ale copiilor , fata de un handicap fizic . A fi intelegator si a accepta faptul ca un copil are un semn distinct (vizibil fizic), ca are o boala mentala ( anxietate , ADHD ), ca are ochelari, ca are un picior mai scurt, ca ii lipseste un deget, ca e supraponderal e o atitudine care in primul rand se modeleaza (de catre parinti si de catre cei din jur) si in al doilea rand se invata (tot de catre parinti si de catre cei din jur).
Cum putem sa ii ajutam pe copii sa isi cultive o atitudine toleranta, deschisa si de acceptare a celorlalti?
Ca si parinti, in primul rand ar trebui sa ne uitam in sufletul si mintea noastra si sa ne definim noua insine ce “categorii” sunt “rele” pentru noi – ce categorii nu le putem accepta? Cum spuneam, atitudinea fata de diversitate in primul rand se modeleaza . Nu ii putem cere copilului nostru sa nu fie dezgustat de o persoana in carucior cu rotile daca noi suntem. Atitudinea deschisa fata de diversitate incepe cu parintii , nu cu copiii.
Dupa ce ne-am definit noua insine, ca parinti, acele categorii “pe care nu le putem accepta”, putem pe langa modelare
sa ii invatam explicit pe copii toleranta si acceptarea diferentelor.
Exista o serie de
jocuri si activitati
de care ne putem ajuta in acest scop:
- Una dintre activitati se numeste “Vânatoarea de oameni” (activitate preluata din cartea autoarei Ann Vernon – Programul „ Paşaport pentru succes ”). Luati o foaie de hartie, trageti linii orizontale si verticale astfel incat sa obtineti niste casute, niste cadrane. In fiecare cadran puneti cate o caracteristica cum ar fi:
- Are ochii căprui
- Are cel puţin un pistrui
- Îi lipseşte un dinte
- Este mai înalt decât majoritatea colegilor
- Are un frate sau o sora
- Este cel mai mic din familie
- Are un bunic în acest oraş
- Are unul sau mai multe animale
- Locuieşte pe aceeaşi stradă cu un coleg
- Poate să stea într-un picior timp de 10 secunde
- Are ziua de naştere în aceeaşi lună cu a unui alt coleg
- Are acelaşi prenume cu altcineva din clasă
Cereti-i copilului sa completeze casutele cu nume de copii care se incadreaza la caracteristica respectiva. Apoi discutati despre faptul ca nicio persoana nu se incadreaza in toate cadranele. Ideea care trebuie accentuata este faptul ca fiecare este unic si ca, desi sunt multe lucruri pe care le avem în comun cu alti oameni, exista si lucruri prin care ne deosebim de acestia. Aceasta activitate va poate folosi si pe viitor cand copilul incepe sa vorbeasca urat despre cineva. In loc sa discutati extins ca “asa ceva nu se face”, sau ca “e urat”, amintiti-i ca fiecare e unic, ceea ce nu inseamna ca suntem mai buni sau mai rai.
2. In cazul in care aveti un copil iubitor de muzica, aratati-i muzica din diverse colturi ale lumii. Aratati-i diversitatea instrumentelor si ce minunat rezultat apare cand instrumentistii, in loc sa concureze unul cu cealalt lucreaza impreuna sa produca o bucata muzicala armonioasa.
3. O idee pe care am auzit-o la Radio Itsy Bitsy: Cum ar fi daca in loc sa avem parul negru, roscat, saten si blond l-am putea avea si portocaliu, verde, albastru, rosu, etc? Ce frumos ar fi sa mergem pe strada si sa vedem tot curcubeul in culorile parului oamenilor de pe strada 🙂
Ati prins ideea, cred ca va puteti construi si singuri alte activitati in care sa ii ajutati pe copii nu doar sa accepte, dar chiar sa imbratiseze diversitatea. O atitudine de acceptare a diversitatii e utila nu doar pentru ca e o realitate a vremurilor noastre, dar si pentru ca o persoana care accepta diversitatea va avea mai multe oportunitati in educatie, in viata profesionala si in alte aspecte ale vietii.
Articol scris de Diana Tarcea , psiholog si psihoterapeut cognitiv-comportamental cu un interes major în domeniul parentingului în toate aspectele sale. Scrie periodic pe site-ul www.parintecuminte.ro diverse articole legate de creșterea și educarea copiilor, dar și pe blogul nostru. În Cabinetul de psihologie se întâlnește cu părinți, cu copii sau cu familii, mai ales cu aceia care caută ajutor pentru problemele sau dificultățile pe care le au și care nu știu că există soluții specializate pentru rezolvarea lor.
