Dacă e vară, e vacanţă. E vacanţă pentru copiii noştri, fiindcă pentru noi, ca părinţi lista de responsabilităţi nu se încheie odată cu venirea verii. Ba dimpotrivă, se mai adaugă câteva. Unde mergem în concediu? Cu cine rămâne copilul când suntem la serviciu?
Pentru mulţi copii o mare parte din vacanţă se întâmplă să stea la bunici. Şi asta e varianta norocoasă, pentru că sunt atâţia copii care nu au privilegiul de a avea bunici, aşa că merg în continuare la diverse activităţi pentru a se menţine ocupaţi şi neplictisiți. Cu toate acestea, mulți părinți sunt nemulțumiți de faptul că la bunici:
- Copilul stă prea mult la televizor
- Mănâncă prea multe dulciuri
- I se permit prea multe lucruri
- ”Uită” toate regulile învățate acasă
Și acestea sunt doar o parte dintre nemulțumiri, cele mai frecvente, așa cum le aud eu în
Cabinet
. Care este rezultatul direct al nemulțumirilor? Certurile, evident. Reproșurile părinților că bunicii ”le strică copilul”, reproșurile bunicilor că ”au crescut și ei copii și cunosc cum se face”. Acest du-te – vino de nemulțumiri exprimate direct sau indirect fac ca atmosfera să fie încărcată, relațiile să sufere și până la urmă chiar copilul nostru să ajungă să refuze să mai meargă la bunici știind că vine la pachet cu ceartă.
De ce se întâmplă toate astea? De ce nu pot respecta bunicii cerințele noastre de părinți? De ce nu putem noi să fim mai înțelegători și să le dăm ceva mai mult credit? Ce să facem să aducem liniștea înapoi? Să nu îi mai lăsăm pe copii la bunici nu e o opţiune. Nu numai că nu au cu cine sta acasă, dar relaţia cu bunicii e o relaţie preţioasă , are nu doar minusuri dar şi o mulțime de plusuri. Dacă nu credeţi, întrebaţi-vă copiii!
Eu am întrebat și cele mai frecvente răspunsuri la întrebarea: de ce îți place să petreci timp cu bunicii sunt:
- pentru că mă iubesc la nebunie
- pentru că mă lasă să fac ce vreau eu
- pentru că se joacă cu mine
Acestea sunt răspunsuri pe care copiii mi le-au dat, fie că sunt copii pe care i-am întâlnit la Cabinet sau în propria casă. Ca să va dau un exemplu de la propriul meu copil: ”bunicii sunt 98% buni şi 2% răi. Părinţii sunt 80% buni şi 20% răi”. Eu nu cred că aş fi putut suprinde mai bine esenţa diferenţei între relaţia bunic-copil şi părinte-copil .
Într-adevăr, relaţia bunici-copii
e mai permisivă
, mai degajată şi e foarte bine că e aşa. Nu pot fi toate relaţiile după chipul şi asemănarea relaţiei părinte-copil. Bunicii au o anumită
vârstă
şi
mai puţină energie
pentru a disciplina, a impune limite şi a trasa graniţe clare comportamentului copiilor. În plus, bunicii au
privilegiul
de a beneficia doar de partea pozitivă a îngrijirii unui copil: râsete, bucurie, armonie, lucru de care nu au putut avea parte atunci când erau părinţi şi ne creşteau pe noi.
Cum să facem totuşi pentru a aduce puţină armonie în relaţia copil-părinte-bunici? Aș atrage atenția asupra a două puncte esențiale:
1. Familii diferite – reguli diferite . Fiecare casă şi fiecare familie are propriile ei reguli, în unele familii se permite mâncatul dulciurilor înainte de masă, în altele nu. În unele case copiii au voie la televizor 3 ore, în altele o jumătate de ora. Nu discutăm aici care reguli sunt bune şi care nu, constatăm că sunt diferite. La fel e şi la bunici. La bunici ai voie două ore la televizor, acasă o jumătate de oră. La bunici ai voie mai multe dulciuri, acasă mai puţine. În felul acesta ajutăm copilul să înteleagă că ceea ce se întâmplă la bunici e o excepţie , nu starea de fapt a lucrurilor în general. Când revine acasă, regulile vor fi ca înainte de a pleca.
2. Negocierea . Negociem cât de mult putem. Cu bunicii, bineînţeles, fiindcă avem nevoie de parteneri pe măsură. Ce anume negociem e la latitudinea fiecărei familii. Eu îi încurajez pe părinţi să îşi definească maxim 3 lucruri NEnegociabile , pe care să le discute cu bunicii şi să le explice că acestea sunt regulile de la care ei, ca părinţi, nu vor să se abată. Restul… e negociabil sau chiar trecut cu vederea. Spre exemplu: ”nu are voie mai mult de o oră la televizor”, ”nu se poate culca mai târziu de ora 22.00”, ”nu mai are voie dulciuri după ora 19.00”. Această înseamnă că închidem ochii la faptul că ora aceea de televizor e seara înainte de culcare (ceea ce acasă nu e voie), sau că, până la ora 19.00 când se închide cutia de dulciuri ea e permanent deschisă.
Respectarea acestor puncte esențiale nu garantează faptul că nu vor mai exista certuri în triada părinţi-copii-bunici, dar sperăm să aducă ceva mai multă armonie și înțelegere reciprocă. Bunicii copilului nostru au trăit în alte timpuri și s-au condus după alte reguli de parenting decât acum. Nu ne putem aștepta să renunțe la TOATE credințele lor dintr-o dată numai și numai pentru că așa vrem noi. A face clar și explicit ce NU se negociază și a lasa puțină libertate în cazul altor lucruri eu zic că e o situație în care ambele părți câștigă. Dacă și părinții și bunicii sunt mulțumiți, ghiciți cine are cel mai mult de câștigat?
Articol scris de Diana Tarcea , psiholog si psihoterapeut
